Respiraţia este de o foarte mare importanţă în Taekwon-Do tot aşa cum şi în viaţa de toate zilele. La naştere, oamenii respiră în mare parte corect, dar apoi, din diverse motive, se dezvaţă şi încep să-şi împiedice în diferite feluri respiraţia. Aceasta le afectează puterea, capacitatea de lucru, rezistenţa  şi starea generală a sănătăţii care începe să se înrăutăţească. Este imperativ şi foarte important pentru fiecare practicant al artei Taekwon-Do să înveţe cum să respire corect încă de la primul antrenament şi să insiste până aceasta va deveni obişnuinţă. Există patru tipuri majore de respiraţie pe care trebuie să le cunoaştem şi să le deosebim ca apoi să putem învăţa a respira corect.

1. Respiraţia claviculară (înaltă)

Acest tip de respiraţie se realizează prin ridicarea uşoară a umerilor şi contracţia abdomenului. Astfel se întrebuinţează numai partea superioară a plămânilor şi în consecinţă, aerul pătrunde într-o cantitate foarte limitată. Respiraţia claviculară este considerată forma cea mai ineficientă de respiraţie, deoarece solicită un consum foarte mare de energie, cu un profit minimal. Cei mai mulţi oameni deja respiră aşa şi nu este bine. Opreşte-te acum şi verifică cum este următoarea ta respiraţie.

2. Respiraţia costală (mijlocie)

Aceasta este o respiraţie ceva mai puţin defectuoasă decât cea descrisă anterior, ea fiind însă mult inferioară respiraţiei abdominale şi celei complete. În cadrul acestui tip de respiraţie, aerul e dirijat în special spre zonele mijlocii ale plămânilor, diafragma se ridică, abdomenul se contractă, coastele se depărtează uşor în părţi, dilatând cutia toracică. Acest tip de respiraţie se întâlneşte la numeroşi sportivi, care nu şi-au pus neapărat scopul să-şi îmbunătăţească respiraţia. Nu uitaţi, acest tip de respiraţie nu este cea mai bună.

3. Respiraţia abdominală (diafragmatică, joasă)

Acest tip de respiraţie este mai eficient decât toate cele descrise anterior şi este respiraţia pe care trebuie să o înveţe şi să o practice orişice practicant al artei Taekwon-Do. Cântăreţii şi oratorii învaţă de asemenea acest tip de respiraţie care se realizează prin coborârea diafragmei şi umflarea abdomenului. Astfel aerul pătrunde în zonele inferioare ale plămânilor. Se  expiră  brusc,  în momentul efectuării loviturii sau blocului, contractând abdomenul. Apoi se inspiră pe nas, coborând diafragma şi împingând abdomenul în afară. La expiraţie, abdomenul se retrage şi diafragma urcă. Toracele rămâne nemişcat şi umerii nu trebuie să fie ridicaţi pe motiv de respiraţie. Respiraţia abdominală permite absorbţia unei mai mari cantităţi de aer care va da apoi putere şi vigoare luptătorului.

4. Respiraţia completă

Acest tip de respiraţie este cel mai eficient pentru că asigură organismului o cantitate sporită de oxigen dar nu poate fi folosit în timpul luptei sau a efortului fizic din pricina că necesită un timp mai îndelungat şi o participare sporită a muşchilor toracelui.  În tipul acestei respiraţii, aerul pătrunde în toate zonele plămânilor. Respiraţia completă îmbină cele trei tipuri de respiraţie, solicitând întregul aparat respirator şi musculatura respiratorie în totalitate; cu o cheltuială minimă de energie, se produce un efect considerabil asupra organismului. Respiraţia completă se realizează prin coborârea diafragmei concomitent cu împingerea  abdomenului înainte, depărtarea coastelor şi ridicare umerilor.

Instructorul va prezenta de la primul antrenament respiraţia abdominală şi pe cea completă şi îi va învăţa pe ucenici să le practice continuu: pe cea abdominală în timpul efortului fizic şi pe cea completă în pauze.