Seminarul Internațional de Sparing

Timp de 2 zile, Grand Maestrul Ung Kim Lan, centruă neagră IX-Dan, împreună cu Maestrul Tomaz Barada, centruă neagră VI-Dan, au organizat “Seminarul International de Sparing”, în orașul Hoxter, Germania.
Printre cei peste 50 de participanți la acest eveniment, republica Moldova a fost reprezentată de 3 sportivi ai Clubul de Taekwon-Do “Stoalas Leukas”, condus de dl Vasile Filat (centură neagră V-Dan). Timp de 2 zile sportivii noștri , Druta Ion (centură neagră II Dan – campion international), Rotaru Tudor (centură neagră I Dan – campion Euro-Asiatic) și Alexei Tentiuc (centură neagră IV Dan – campion mondial) au avut posibilitatea să învețe alături de cei doi maeștri cele mai avansate tehnici de sparing.

Fiind intervievați, sportivii ne-au mărturisit următoarele:
“ Peste 3 săptămâni ne stă în față  Campionatul Mondial de Takwon-Do. Având în vedere acest mare eveniment, seminarul acesta m-a ajutat să-mi fac o analiză personală a tehnicii de luptă și bine înețeles să învăț alte elemente și tactici noi de sparing. Maeștrii au depus un efort deosebit să ne dea tot ceea ce au ei mai bun, de aceea și noi la rândul nostru suntem dornici să transmitem aceste cunoștințe elevilor noștri, în cadrul antrenamentelor din clubul “Stolas Leukas” – spune Alexei Tentiuc

“Seminarul mi-a plăcut prin diversitatea elementelor care au fost predate, lucruri extrem de practice pentru un luptător. Maestrul  care ne-a învățat, la rindul lui a fost un mare campion și cunoaște arta luptei îndeaproape. Acum abia astept să pun în aplicare tot ceea ce am învțat, la campionatul Mondial de Taekwon-Do din Brighton, Anglia” – a declarat sportivul Ion Druță.

“ M-a ajuat să-mi îmbunătățesc tehnica de luptă. Tot ceea ce am învățat, voi preda la elevii din grupele mele în cadrul clubului de Taekwon-Do “Stolas Leukas” – a declarat Tudor Rotaru

Vă amintim că clubul “Stolas Leukas” este cel mai mare club de Taekwon-Do din Moldova și oferă antrenamente de cea mai înaltă calitate. Antrenorii clubului sunt dubli și tripli campioni Mondiali, Europeni și internationali.
Pentru mai multă informație, cu privire  la timpul și locul antrenamentelor din cadrul clubului nostru, sunați la:  079913054

Veniți să vă antrenați cu noi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *