Tabăra de Taekwon-do and Fotbal Vatici 2011

În perioada 20-28 Iunie, Clubul de Taekwon-do “Stolas Leukas” și Clubul de Fotbal “Țintașii” au desfășurat o tabără sportivă pentru pregătirea și instruirea celor 64 de elevi veniți din 7 localități din țară. Apreciem efortul depus de către unii din elevi pentru a participa la această tabără care au depus un efort considerabil pentru a aduna banii necesari pentru a participa la tabără și a învăța lucruri interesante.  Astfel că unii din elevi au mers să lucreze la pământ pentru o perioadă lungă de timp pentru a-și aduna banii, alții au vândut cireșe iar pentru alții au contribuit părinții și prietenii lor care îi iubesc și investesc în viața lor, investiție care se merită și care va aduce rezultate frumoase în viitor.

 

Împreună cu participanții taberei am studiat un nivel tehnic în Taekwon-do iar la partea spirituală am studiat cursul de studiu Biblic inductiv “Iacov” ce vorbește despre credința adevărată” așa încât fiecare din participanți să-și evalueze viața de credință și să vadă unde se află în relația cu Domnul Isus Hristos.

Pentru fiecare participant ziua începea la ora 7am dimineață prin antrenamentul de Taekwon-do sau fotbal predat de instructorii calificați ai cluburilor participante.

Ziua continuă cu studiu biblic în grupe mici unde fiecare participant are posibilitatea să pună întrebări și să participe.

Mult cunoscuta dorință a lui Ion Creangă nu a fost scăpată nici de participanții taberei noastre care preferau mai bine să petreacă o oră la scăldat decât 10 în altă parte. Nu i-am lipsit de bucuria aceasta și le-am dat voie să se bucure cât a fost timpul frumos.

 

În fiecare seară fiecare grupă a trebuit să-și facă tema de casă și să vină pregătiți pentru scenetă, cântec sau poiezie. Astfel adevărul studiat a fost întipărit și mai bine. Programul de seară a fost încununat cu predicarea Cuvântului iar 30 de persoane au încheiat legământ cu Domnul Isus Hristos.

Ne-am bucurat în ultima zi să avem pe Dl. Vasile Filat și Alexei Tentiuc care au primit examenul tehnic și spiritual sportivilor.

Mulțumesc instructorilor pentru munca și efortul depus în organizarea și desfășurarea acestei tabere cât și participanților pentru participare activă.

Anunțăm că în data de 13-23 Iulie se va desfășura tabăra pentru pregătirea și calificarea instructorilor la tabăra din Sângerei, r. Orhei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *