În Iunie, când a început Școala de Internațională de Misiune prin Sport vara aceasta, a două zi, după antrenamente, a venit Mihai Sinogaci, unul din directorii taberei “Speranța” din satul Vatici, unde se desfășura școala, cu rugămintea să fie acceptat ca și student al școlii de misiune prin sport. Apoi, pe parcursul a două luni, zi de zi, a depus tot efortul, împreună cu ceilalți 32 de studenți veniți din 12 țări și a însușit programul până la centură verde. Toți studenții s-au întors în țările lor ca să înceapă grupe sportive în care vor preda Cuvântul lui Dumnezeu și așa a făcut și Mihai. A început un grup în satul Vatici, care întrunește peste 40 de copii. A mai început un alt grup și în satul Lupa Rece, iar al treilea grup l-a început în incinta taberei pe care o administrează și unde acum se desfășoară o școală de misiune. Săptămâna trecut am fost invitat să-i examinez pe cei 22 de ucenici ai lui la prima treaptă din Taekwon-Do.
Împreună cu doi asistenți, Maria Sofianu și Ion Rotaru, instructori de la Clubul de Taekwon-Do “Stolas Leukas” am verificat la început cunoștințele biblice ale studenților din cursul “Dumnezeule, exiști?” pe care l-au studiat timp de două luni. Acesta este un studiu inductiv al Evangheliei după Ioan.
Apoi, am verificat și deprinderile tehnice pe care au avut să le însușească studenții pentru treapta respectivă.
Grupul întrunește mai multe fete care nu au cedat cu nimic băieților în pregătirea lor fizică și tehnică.
Cu prilejul examinării, unde a fost cazul, am mai corectat pe studenți în ceea ce ține de îndeplinirea elementelor tehnice.
La fiecare treaptă din Taekwon-Do studenții au să însușească și multe cunoștințe teoretice și acestea de asemenea sunt verificate în cadrul examenului.
Studenții ne-au servit cu o cină gustoasă după care instructorii Ion Rotaru și Maria Sofianu au povestit mărturia lor personală despre impactul pe care l-a avut și îl are în viața și slujirea lor antrenamentelor de Taekwon-Do și studierea Sfintelor Scripturi după metoda inductivă.
Am împărtășit și eu cu studenții mărturia mea personală și mai multe îndemnuri din Cuvântul lui Dumnezeu.
La urmă le-am înmânat studenților diplomele și ne-am bucurat toți pentru succesul lor.
Înainte îi așteaptă un program mai complicat și care cere mult efort ca să fie însușit, dar le-am spus studenților că acesta a fost primul lor pas care înseamnă foarte mult. Ca și părinții care se bucură de primul pas al copilului lor, așa ne-am bucurat și noi împreună cu Mihai Sinogaci de acest prim succes al lor. Și mai mare ne-a fost bucuria când am aflat că la îndemnul instructorului lor, mai mulți studenți din cei care au susținut examenul doresc să se înscrie la Școala de Misiune prin Sport care se va desfășura în perioada 25 iunie – 25 august în incinta taberei “Speranța” din Vatici și au cerut să completeze formularul de înscriere. Dumnezeu să-i binecuvânteze în dorința lor frumoasă.