Astăzi am fost invitat în calitate de preşedinte al Clubului de Taekwon-Do “Stolas Leukas” să oficiez înmânarea centurilor negre celor 9 elevi a discipolului meu, instructoru Radu Filat. Iată numele celor cărora le-a fost înmânată centura neagră I Dan: Cibotărică Anatol, Rotaru Ion, Grigoriu Nicolae, Bitco Ghenadie, Petrache Filip, Ţurcanu Tudor, Gorceac Valentin, Gorceac Ion şi Burlacu Natalia.
Prezentarea a fost preconizată să aibă loc în casa de cultură, dar pentru că nu era electricitate, a fost făcută afară, chiar în faţa casei de cultură. Au venit mulţi copiii şi maturi şi au privit elementele deosebit de spectaculoase, prezentate de sportivii care au primit centura neagră.
Tot în timpul acestei prezentări, trei din sportivii care au primit centură neagră au depus mărturii despre impactul care l-a avut asupra caracterului şi veiţii lor studierea Sfintelor Scripturi. În cadrul Clubului de Taekwon-Do “Stolas Leukas” se studiază sistematic Biblia după metoda şi materialele de studiu biblic inductiv.
Pentru că era chiar în centrul satului, la oprirea autobusului, oamenii care treceau pe drum se opreau şi curioşi priveau demonstraţia ascultând mărturiile sportivilor despre felul cum Domnul Isus le-a schimbat vieţile şi astfel erau motivaţi să studieze şi ei Biblia şi să meargă la biserică.
În imaginea de mai sus îndeplineşte procedeul Filip Petrache care este din satul Căpriana. Acum are vârsta de 17 ani şi a început să practice Taekwon-Do la vârsta de nouă ani. Când i-a fost oferită cuvântul, foarte frumos a povestit despre felul cum Dumnezeu i-a transformat viaţa şi apoi, cu un buchet de flori a mers şi i-a mulţumit mamei arătând multă recunoştinţă.
Chiar dacă era beton şi destul de frig afară, sportivii au prezentat tot programul fiind cu picioarele goale şi arătând elemente foarte spectaculoase ce scoteau în evidenţă puterea şi măiestria lor.
Când am fost invitat să le înmânez centurile negre sportivilor, în primul rând am depus în faţa oamenilor o mărturie despre antrenorul acestor sportivi, Radu Filat. Când am început să-l învăţ Taekwon-Do, Radu avea probleme la şcoală, cu învăţătura, cu profesorii, şi aproape că nimeni nu vedea pentru el o prespectivă bună de viitor. Prin antrenamente sistematice şi mai ales prin studierea Sfintelor Scripturi, Dumnezeu a modelat în Radu un caracter frumos şi insistent. Astfel, a reuşit să devină mulţi ani la rând campionul ţării, de două ori campion al Europei. Cel mai mult însă mă bucură faptul că se dăruie altora şi îşi investeşte viaţa pentru a creşte caractere frumoase la copiii şi tineri. Apoi, le-am explicat tuturor spectatorilor semnificaţia centurii negre, care este un simbol al măiestriei, dar mai mult, este un simbol al puterii pe care o deţine luptătorul adevărat asupra forţelor întunericului. Şi pentru că chiar în spatele casei de cultură era un peisaj foarte frumos a Mănăstirii Căpriana, am dat exemplul domnitorului Ştefan cel Mare care a ctitorit această mănăstire, în semn de recunştinţă faţă de Dumnezeu care l-a ajutat în luptele pe care le-a purtat pentru apărarea ţării. Astfel am putut să fac referinţă la un luptător adevărat care s-a luptat cu puterea lui Dumnezeu, pentru binele poporului său.
Oamenii ascultat atent şi am insistat să le spun că puterea asupra forţelor întunericului, asupra davolului, o putem avea doar prin credinţă prin Isus Hristos, aşa cum spun Sfintele Scripturi:
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu. (Evanghelia după Ioan 3:16-21)
La încheiere, s-a apropiat de mine artistul Tudor Ungureanu, care este fondatorul şi conducătorul ansamblului etno-folcloric “Ştefan cel Mare” din satul Căpriana. Mi-a făcut o mare plăcere să ascult impresiile acestui om şi mărturia despre relaţia care o are acum cu Dumnezeu, după ce a experimentat naşterea din nou despre care este scris în Biblie. Cu o faţă luminoasă, mi-a spus că doreşte foarte mult să scrie de acum înainte cântece prin care “va slăvi Creatorul şi nu creatura”.
I-am făcut d-lui Tudor Ungureanu invitaţia să cânte câteva căntâri creştine din repertoriul lui, cu cobza, la biserica unde slujesc. M-am bucurat că a acceptat invitaţia şi duminica care vine, la serviciul de seara al bisericii “Sfânta Treime” (bul. Dacia 13, Chişinău), la orele 18:00 va avea o mărturie şi va slăvi pe Dumnezeu cu cântările lui frumoase. Vă invităm să participaţi împreună cu noi la acest program, să ne închinăm şi să învăţăm împreună din Cuvântul lui Dumnezeu. A mai spus Dul Tudor Ungureanu la urmă ceva interesant: “Nu cred că ar fi putut o biserică să adune atâţia oameni azi, într-o zi de lucru, ca să asculte un program atât de frumos şi Cuvântul lui Dumnezeu predicat.”
Foarte frumos
Dar Filat Oleg na Fost