După cum bine știți, în data de 7 Octombrie, 2017 s-a desfășurat Campionatul Deschis la Taekwon-Do ITF în or. Chișinău. La acest campionat au participat aproximativ 180 de participanți din mai multe localități din Moldova. Au participat la fel și sportivii din clubul Adonai, Activ și Clubul “Neemia” din România.
Genericul acestei competiții a fost “Spune NU Alcoolului” pentru a promova un mod de viață sănătos și combaterea consumului de alcool printre rândurile adolescenților și tinerilor.
Sportivii au concurat la proba Sparing și Tull, iar câștigătorii locurilor 1, 2 și 3 au fost decernați cu diplome și medalii.
La deschiderea oficială, cuvântul de încurajare l-a avut Lilian Gavriliță, președintele Clubului ”Neemia” din România. Iar organizatorul principal a fost vice-președintele Clubului Stolas Leukas, Radu Filat, centură neagră V Dan.
Chiar dacă este început de an școlar, sportivii au reușit să se pregătească și să concureze frumos unul cu altul. Paticipanții au fost de toate vârstele, ceea ce nebucură este că cei mai mulți au fost categoria de copii.
Vă invităm să vă antrenați la cel mai mare club de Taekwon-Do din țară.
La fel vă invităm să urmăriți activitatea Clubului pe acest site și pe pagina oficială de Facebook.