În data de 5 octombrie a avut loc primul Campionat din sezonul de toamnă al anului școlar 2013-2014. De data aceasta instructorul clubului Stolas Leukas, Radu Filat a organizat acest Campionat pentru promovarea modului sănătos de viață și a artei Taekwon-Do.
De asemenea s-a pus un mare accent pe antrenamentul spiritual al fiecărui sportiv care practică Taekwon-Do pentru a fi un învingător și în competiția sportivă dar și în competiția vieții.
Invitatul special al Campionatului a fost Vialie Carabeț, liderul tinerilor creștini din regiunea Centru.
Sportivii s-au întrecut la proba Tull (Complex Formal) și proba Sparing (Lupte). Cei aproximativ 100 de sportivi au lutapt cu avânt pentru premiul ce s-a acordat căștigătorilor locurilor de I, II și III.
Clubul Stolas Leukas s-a bucurat să găzduiască la Campionat Clubul din Strășăni, Elohim, președinte Ion Cotorobai cât și Clubul Dunamis, președinte Ghenadie Curbet.
Vrem să mulțumim instructorilor clubului Stolas Leukas pentru efortul depus ca Campionatul să decurcă bine și pentru pregătirea sportivilor.
Mulțumiri aducem lui Dumenzeu care ne-a protejat pe parcursul campionatului. De asemenea dorim să aducem mulțumiri președintelui Clubului, dl Vasile Filat pentru aportul adus.
Campionatul a avut loc în sala Liceului Teoretic, Elimul Nou, Ialoveni.
Clubul Stolas Leukas vă invită la antrenamentele care se petrec zilnic în sala sportivă a clubului str. Academiei 9/1, Chișinău.