În data de 5 Martie, în cadrul Clubulului Stolas Leukas s-a organizat un seminar de către instructorul Radu Filat, pentru pregătirea arbitrilor în competițiile care urmează.
Sportivii prezenți au studiat mai întâi din Scriptură ce înseamnă a judeca corect și a nu fi părtinitor.
La fel, Radu Filat, a explicat bine regulamentul ITF după care se conduce clubul și care este punctajul noului regulament.
La seminar au fost sportivi din mai multe localități din țară.
Vă reamintim că următoarea Competiție a Clubului se va desfășura în data de 12 Martie, 2016 în sala Sportivă a Universității de Stat de Medicină.